Se încarcă...

Se încarcă datele...

Monument al eroilor căzuți în Primul Război Mondial

Municipiul Caracal, Olt

Conflict Militar → Primul Război Mondial (1914–1918)

Descriere

Monumentul, realizat din piatră, mortar și bronz, este alcătuit din postament, în trepte, soclu, în trepte, și trei grupuri statuare dintre care unul, înfățișând „Victoria” și un soldat, este fixat deasupra soclului. La nord este redat un grup de grenadieri iar la sud sunt reproduși mitraliori. Pe fețele de est, nord și sud sunt fixate plăci, inscripționate cu dedicații și nume de eroi din zona Romanați. Înălțime (h) totală monument = 9,94m. Înălțimea grupului statuar central = 4,23m. Înălțimea grupurilor statuare laterale = 1,27m.

Inscripție: Pe placa de pe fața sudică: „VOUĂ, EROILOR DIN ROMANAȚI, S-A RIDICAT ACEST TEMPLU AL VIRTUȚILOR STRĂMOȘEȘTI, CĂTRE VOI SE ÎNDREAPTĂ CU PIOZITATE GÂNDIREA CELOR DE AZI ȘI DE MÂINE, VOUĂ VI SE CUVINE, ÎN PARTE, PRINOSUL DE RECUNOȘTINȚĂ AL UNUI NEAM ÎNTREGIT, ETERNIZÂND UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR” Pe placa de pe fața vestică: „S-A RIDICAT ACEST MONUMENT ÎN ANUL 1925, PENTRU A AMINTI DE-A PURURI AVÂNTUL EROILOR ROMANAȚENI, CARE AU CONTRIBUIT PRIN JERTFA LOR SUPREMĂ LA DEZROBIREA FRAȚILOR ARDELENI DE SUB JUGUL MONARHIEI AUSTRO-UNGARE, PUSĂ ÎN SLUJBA IMPERIALISMULUI GERMAN COTROPITOR, ÎNFĂPTUIND VISUL DE VEACURI AL ÎNTREGIRII HOTARELOR ROMÂNIEI. 1916-18-1919” Pe placa din bronz de pe fața estică: „EROII MORȚI PE CÂMPUL DE LUPTĂ PENTRU PATRIE ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI 1916-1919” NUME DE EROI (27) Pe placa din bronz de pe fața sudică: „EROII MORȚI PE CÂMPUL DE LUPTĂ PENTRU PATRIE ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI DIN 1916-1919” NUME DE EROI (12) Pe placa din bronz de pe fața nordică: „EROILOR MORȚI PE CÂMPUL DE LUPTĂ PENTRU PATRIE ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI DIN 1916-1919” NUME DE EROI (11)

Mențiuni: Stare bună de conservare.

Tematică

Domeniul conceptual în care se înscrie conținutul simbolic al unui Monument.
eroism militar Memorie colectivă

Fișa tehnică

ID monument
2183
Cod monument
MON-28-520
Cod LMI
-
Cod RAN
-
Tip monument
Grup statuar
Funcție
comemorativ-funerară
Localizare
Județ Olt
UAT Municipiul Caracal
Localitate Caracal
Coordonate 44.11392020, 24.35030200
Amplasament
În piața „Victoriei”
Autor / atelier
Ion Schimdt Faur, sculptor
An construire
1925
Materiale
piatră; mortar; bronz; turnare; inscripționare; zidire; basorelief
Ultima actualizare
07 mai 2026
Download Fișa Extinsă (XML)

Persoane reprezentate sau comemorate

Persoanele despre care este monumentul.

Nume Rol / funcție Grad Conflict
A. Marinescu
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Alexandru Ionescu
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Aurel Lilovici
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
C. Cunescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
C. Dumitrescu I.
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
C. Dumitrescu M.
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
C. Mihalache
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
C. Rădulescu S.
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Const. Diculescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Cristofor Ianculescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Dr. Șuiu G.
erou
Căpitan Primul Război Mondial (1916-1919)
Dum. Nestorescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Dumitru Gherghina
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Dumitru Iliescu
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Dumitru Pîrăeanu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Dumitru Voiculescu
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Emilian Georgescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
G. Popescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Gheorghe Nicolaescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
I. Constantinescu G.
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
I. Dumitrescu P.
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
I. Eftimopol
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
I. Iliescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
I. Nicolăină
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
I. Pricină
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
I. Ștefănescu G.
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
I. Vicșoreanu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Ilie Bîrlănescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Ilie Predescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Ion Sima
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Ion Simescu
erou
Căpitan Primul Război Mondial (1916-1919)
Ion Ștefănescu
erou
Colonel Primul Război Mondial (1916-1919)
Ion Vlădescu
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
M. Mihăescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Marcus Lilovici
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Mih. Nistorescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
N. Celăreanu
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Naum Stoescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
P. Popescu
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Pantelie Andreescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Petre Dulgherescu N.
erou
Locotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Ștefan Florescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
T. Dobrotescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
T. Iordăchescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
T. Rădulescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Teodor Băloi
erou
Căpitan Primul Război Mondial (1916-1919)
Teodor Crăsnaru
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
V. Florescu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Vasile Radu
erou
Sublocotenent Primul Război Mondial (1916-1919)
Vasile Suditu V.
erou
Căpitan Primul Război Mondial (1916-1919)

Bibliografie

Nu există bibliografie asociată.

Alte monumente din aceeași UAT

Cimitir al eroilor căzuți în Primul Război Mondial și în Al Doilea Război Mondial
[MON-28-518] - Cimitir al eroilor căzuți în Primul Război Mondial și în Al Doilea Război Mondial

Caracal

Vezi detalii
Monument al eroilor căzuți în Primul Război Mondial
[MON-28-519] - Monument al eroilor căzuți în Primul Război Mondial

Caracal

Vezi detalii
Monument al eroilor căzuţi în Primul Război Mondial
[MON-28-4799] - Monument al eroilor căzuţi în Primul Război Mondial

Caracal

Vezi detalii
Monument al eroului Necunoscut căzut în Primul Război Mondial
[MON-28-3469] - Monument al eroului Necunoscut căzut în Primul Război Mondial

Caracal

Vezi detalii
MON-28-520-foto
📍 Localizare aproximativă (nivel UAT)
📂 Date administrative
Județ Olt
UAT Municipiul Caracal
Localitate Caracal
Amplasament

În piața „Victoriei”