Ana Aslan

1897–1988

Ana Aslan (1897–1988), medic și cercetătoare română, a fost pioniera geriatriei și gerontologiei moderne românești. S-a născut la Brăila, la 1 ianuarie 1897, într-o familie de origine armeană.
A urmat Facultatea de Medicină din București, pe care a absolvit-o în 1922, iar în 1924 a obținut titlul de doctor în medicină. În timpul Primului Război Mondial, încă studentă, a lucrat în spitalele din spatele frontului de la Iași. Ulterior și-a desfășurat activitatea clinică, didactică și de cercetare la București și Timișoara.
În anul 1952, Ana Aslan a pus bazele primului Institut de Geriatrie din lume, instituție pe care a condus-o până la sfârșitul vieții și care a fost recomandată în 1964 de Organizația Mondială a Sănătății ca model de organizare. Institutul, devenit ulterior Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie, îi poartă numele din anul 1992.
Cercetările sale asupra efectelor procainei au condus la elaborarea Gerovital H3, dezvoltat împreună cu echipa sa și prezentat comunității științifice internaționale în 1956, precum și, ulterior, la dezvoltarea Aslavitalului. Prin activitatea sa științifică și medicală, Ana Aslan a dobândit o largă recunoaștere internațională și a contribuit la afirmarea școlii românești de geriatrie și gerontologie.
Activitatea Anei Aslan a contribuit la afirmarea școlii românești de geriatrie și gerontologie pe plan internațional. A publicat peste 200 de lucrări științifice, a fost membră a numeroase organizații științifice internaționale și a primit distincții în țară și în străinătate.
În 1974 a fost aleasă membru titular al Academiei Române. A murit la București, la 20 mai 1988.